Evenimente


„Voyage Francophone” la Colegiul National „Sfântul Sava”

Cu prilejul celebrării a 30 ani de la aderarea României ca stat membru  în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a organizat, marți, 21 martie 2023, un eveniment artistic de mare complexitate, la care au luat parte E.S., ambasadorii în România ai Elveției, Marocului, Tunisiei, Albaniei, Libanului și Republicii Democrate Congo, atașați culturali ai acestor țări, ai altor țări membre OIF, precum Franța, Vietnam, Egipt, dar și din Ungaria și din Mexic. La eveniment au mai participat directorul Institutului Francez din București, Julien Chiappone – Lucchesi, inspectorul școlar din ISMB  pentru disciplina limba și literatura franceză, profesor Clementina Anghel, și Amira Mihăilescu, corespondent național pentru francofonie al Direcției ONU din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Evenimentul a fost deschis de Excelența Sa, Arthur Mattli, Ambasadorul Elveției în România, în calitate de președinte al Grupului Ambasadorilor Delegațiilor și Institutelor Francofone (GADIF). Excelența Sa a adresat cuvinte de laudă, pline de căldură și seninătate atât colectivului  profesoral și părinților, cât și viitoarei generații de lideri. Îndemnul Excelenței Sale de a ne bucura împreună de Ziua Francofoniei ne reamintește că simplitatea unui gest pur este, de fapt, ceea ce ne unește, aceasta fiind, de altfel, și deviza OIF.

Evenimentul a fost organizat de doamnele profesoare Alina Voiculescu, coordonatorul proiectului, și Carmen Cazacu, care a realizat scenariul și regia.

Elevii Colegiului au pornit intr-o călătorie în jurul lumii francofone, încorporând în momentul artistic citate celebre și elemente culturale specifice fiecărei țări, însoțite de o selecție muzicală de excepție, prin care tinerii artiști au adus în scenă variate dansuri tradiționale. De la pașii grațioși ai valsului parizian până la înflăcărarea dansului popular românesc, de la senzualitatea mișcărilor orientale până la ritmurile vivace ale dansurilor africane, de la rigoarea artelor marțiale coreene până la simplitatea și voioșia dansului canadian, elevii de la „Sfântul Sava” au descoperit frumusețea culturilor francofone.

Tot cu prilejul Zilei Francofoniei a fost organizată și o expoziție cu desene si afișe despre țările francofone  realizate de elevi în cadrul orelor de limbă franceză.

Anual, peste 220 de milioane de francofoni sărbătoresc la nivel global, în data de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei prin concursuri, spectacole, festivaluri de film, întâlniri literare, întâlniri „gourmet”, expoziții de artă. Această dată a fost aleasă deoarece în 20 martie 1970 a fost înființată la Niamey (Niger) Asociația de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), care a devenit ulterior Organizația Internațională a Francofoniei. În prezent, Organizația Internațională a Francofoniei reunește 88 de state și guverne de pe cinci continente, dintre care 54 state și guverne membre cu drepturi depline, șapte state și guverne cu statut de membri asociați și 27 state și guverne cu statut de observator.

România a devenit membru observator al OIF la Sommet-ul de la Versailles, iar la următorul Sommet, organizat în Maurice (Mauritius), în anul 1993, România a obținut statutul de membru cu drepturi depline. România este un stat important al mișcării francofone, fiind desemnată în 2007, de către Secretarul General al Francofoniei, „stat-far al francofoniei” în Regiunea Europei Centrale și de Est. Din anul 2014, reprezentanța regională OIF pentru Europa Centrală și de Est (REPECO) are sediul la București. România este un promotor activ recunoscut al Francofoniei și al valorilor sale, fiind implicată în susținerea celor patru mari direcții majore de acțiune ale OIF: promovarea limbii franceze, promovarea păcii, democrației și drepturilor omului în spațiul francofon, promovarea educației și cercetării, cooperarea pentru dezvoltare în spațiul francofon.

„Tous unis, la Francophonie!”

Vlad – Andrei Mihai (elev în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Sfântul Sava)

porti deschise afise-1

Primăria Sectorului 1 susține  elevii performanți

Cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, București precum și al sponsorilor,  21 de saviști premianți ai Concursului  “Nasa Ames Space Settlement Contest”, vor participa la Conferința internațională de dezvoltare spațială,  eveniment anual organizat de Societatea Spațială a Statelor Unite (fondată și sponsorizată de NASA). 

Invitația la conferință este urmare a premiilor  I,  II  și III obținute de elevii  care au realizat  proiecte  de nave spațiale originale, ”orașe” în miniatură cu toată infrastructura necesară, cu toate sistemele de susținere a vieții. 

Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori!


Ziua educaţiei financiare

În  ziua de 11 aprilie 2022  în Colegiul Naţional „Sfântul Sava” s-a desfășurat întâlnirea dedicată  ” Zilei educației financiare”, zi instituită prin legea adoptată recent de Parlament.

La întâlnirea desfășurată în sala de festivități a colegiului au praticipat domnul Sorin Mihai Cîmpeanu- Ministru al educației, domnul deputat George  Tuță, domnul Sorin Ion-Secretar de Stat în Ministerul Educației,  domnul Florin Lixandru- Secretar de Stat în Ministerul Educației, domnul Radu Szekely – consilier,  domnul  Iancu  Guda- analist financiar, doamna  Laura  Miroslea – reprezentant al  Băncii Naționale a României, domnul Daniel Apostol – reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară.

 


ZIUA NATIONALA A LECTURII

Lansarea anuarului CNSS 2020-2021
    Colectivul de redacție al anuarului CNSS 2020-2021, Angelina Moroșan și Irina  Voiculescu clasa a X a G, Irina Grigorescu, clasa a X a E, Mara Monica Țârdea, ilustrație copertă, clasa a X a G, vă invită la lansare vineri, 3 decembrie, ora 12.00, în holul mare al Colegiului.